Articol: Un copil timid?

ianuarie 13th, 2018   •   no comments   

Un copil curajos ştie ce vrea și ce poate, are încredere în capacitatea lui de a lua decizii, de a învăța, vrea să încerce ceva nou și se adaptează ușor la schimbări. Un adolescent curajos este mai puțin expus la influențele externe negative. Un adult cu forță interioară este mai echilibrat, trece mai ușor peste perioadele de criză, rezistă la stres, știe cum să perceapă criticile, cum să trateze eșecurile și știe să se ridice.

Dacă observăm la copilul nostru că
– este timid în prezenţa altora
– se simte marginalizat
– nu este acceptat de colegii de şcoală
– se teme de sarcini noi
– se teme de lucruri mărunte
– se compară foarte des cu ceilalţi
– se simte foarte repede frustrat sau renunţă când ceva nu-i reuşeşte
– spune deseori că alţii pot să facă totul mult mai bine
– aşteaptă tot timpul confirmări şi recunoaşteri
– este iritat de nimicuri
– crede că trebuie să facă totul perfect pentru a fi acceptat
– vorbeşte despre el cu o lipsă de consideraţie
– sau se izolează şi nu-și petrece timpul liber cu copiii de vârsta lui
atunci trebuie să îi acordați o atenție deosebită și să-l ajutați să își întărească încrederea în sine.

Acest ”curaj” nu vine de azi pe mâine, ci este un proces îndelungat la care participă și părinții și profesorii, dar mai ales părinții pentru că bazele încrederii în sine se pun în primii ani de viață. În plus, părintele este cel care stă cel mai mult cu copilul său.
Copii timizi au existat dintotdeauna și mulți au devenit oameni de succes, deci nu este o problemă deosebită, ci doar o chestiune ce trebuie ”antrenată”. Pentru un comportament care ne dă însă reale motive de îngrijorare trebuie să cerem totuși ajutorul specialiștilor.

Cum putem noi, părinții, să îi ajutăm să-și mărească încrederea în sine?

1. Încurajăm copilul să vorbească despre sentimentele și frământările sale

Ne facem timp să vorbim cu copilul și îi dăm de înțeles că îi luăm foarte în serios gândurile, sentimentele sau frământările. Îi explicăm că emoțiile sunt legate de gânduri, deci gândurile pozitive pot duce la sentimente pozitive. De ex., dacă are mari emoții înaintea unei serbări sau unei reprezentații pe scenă, scoatem în evidență lucrurile frumoase ale acelei provocări (poate arăta tuturor ce bine dansează, ce costum frumos are, etc.). Oricum, faptul că vorbește despre grijile lui este deja un pas înainte.

2. Dacă vrem să facem ceva pentru copil, trebuie să începem cu noi

Nu putem transmite cu convingere un lucru pe care nu-l avem.
Dacă noi nu știm cum să percepem criticile, dacă la orice eșec ne simțim imediat frustrați și renunțăm cu supărare, atunci cum să învețe copilul să trateze nerealizările și frustrările?

Faptele sunt mai importante decât cuvintele.

3. Să fim un model pentru copil

Model în sens de exemplu, nu de perfecțiune (ireală). Mulți copii au o teamă de-a nu greși cu ceva. Să-i arătăm că și noi facem greșeli, că și nouă ne este câteodată frică și că avem puncte slabe. Frica este ceva natural. Ne referim în special la lucrurile mărunte din viața de zi cu zi, nu neapărat la lucrurile mari, cum ar fi săritul cu parașuta. Greșelile sunt pentru a învăța din ele, fără a ne fi rușine sau a ne învinovăți.

Copilul va deveni mai curajos la probele sale ”de curaj”.

4. Mărim încrederea prin laudă (corectă)

Încurajăm și lăudăm copilul cât mai des pentru că este cea mai simplă cale de a-i mări încrederea în propriile forțe. Pot fi cuvinte, poate fi un zâmbet sau un gest. Îl lăudăm dacă a făcut ceva bun, a realizat ceva, dar și dacă nu i-a reușit întocmai. Strădania, curajul și efortul sunt decisive, nu rezultatul.

Aici este însă o capcană și trebuie păstrat un echilibru! Îi lăudăm pentru curaj, pentru comportament, pentru lucrurile noi pe care le încearcă și pentru realizările lor, chiar și mărunte, dar nu îi lăudăm pentru lucrurile pe care știu bine să le facă sau pentru talentul lor, de ex., dacă știe să deseneze frumos sau este foarte bun la matematică. Copilul lăudat în permanență pentru orice poate dezvolta o teamă de eșec. Copilul nu vrea să ne dezamăgească și îi este teamă ca nu cumva să facă vreo greșeală.

5. Căldură sufletească

Zilnic trebuie să îi dăm un pupic, o îmbrățișare, o mângâiere sau atingere și un zâmbet – depinde de vârstă – pentru că este foarte important ca el să se simtă iubit.

6. Să-l încurajăm pe copil să încerce lucruri noi

Orice experiență nouă, oameni noi, copii necunoscuți, situații noi sau schimbări reprezintă provocări pentru copil și de multe ori nu le acceptă, dar acestea sunt experiențe care contribuie la dezvoltarea curajului. Trebuie să vorbim cu el despre lucrurile frumoase pe care le-ar putea aduce acea experiență nouă și să-l asigurăm că poate conta pe ajutorul nostru în caz de nevoie.
Important este să-și acumuleze propriile experiențe.

7. Îl învățăm să spună ”Nu” (când trebuie)

Pentru mulți copii, dar și pentru unii adulți, e foarte greu să spună ”nu” atunci când ar vrea să fie nu. E o calitate să ai curajul să-ți recunoști și să-ți exprimi propria dorință spunând ”nu”. Oamenii care efectiv nu pot să refuze și spun tot timpul ”da” sunt îndrăgiți mult mai repede pentru că iau asupra lor totul și dezamorsează din start orice neplăcere. Îi mulțumesc pe toți și nu vor să supere pe nimeni, dar rămân cu nemulțumirea că au acționat contrar voinței lor. Cei care spun ”nu”: nu sunt priviți așa de bine, dar ei știu ce vor, sunt hotărâți și nu se lasă influențați prea ușor din exterior. Încrederea în sine presupune însă și conștientizarea propriilor capacități și dorințe.

Dacă am învățat să spunem ”nu”, înseamnă că am ținut cont automat de noi și de nevoile noastre. De aceea, putem accepta în mod conștient câte un ”nu” din partea copilului – ca să vadă că un ”nu” de-al său are efect.

8. Îl încurajăm să-și aleagă un hobby

Ar avea curajul să se îndrepte spre un nou hobby? Bravo! Faptul că e bun într-un domeniu îi sporește încrederea și compensează nerealizările din alte domenii.
Unii specialiști recomandă sporturile de echipă, alții sporturile de autoapărare.
Nu contează ce face, important este să fie implicat în ceva ce-i place.

9. Fără protecție exagerată

Nu-l ținem în puf și nici nu umblăm cu el de parcă ar fi un ou moale. Nu-i bine să-l scutim de orice și să-l protejăm de toate experiențele negative. Pentru a avea o încredere în sine sănătoasă trebuie să-și asume riscuri și să învețe că greșelile, respingerile, grijile, durerea, greutățile și eșecurile fac parte din viață.
Copilului trebuie să-i încredințăm sarcini și să-i arătăm că avem încredere în abilitățile lui.

Sigur că am vrea să-i protejăm, să le facem totul și să-i ferim de toate greutățile. Doar că netezindu-le complet calea și aruncând toate pietrele din drumul lor tocmai le arătăm copiilor că ei nu sunt în stare să treacă peste ele și pe de altă parte, nu îi pregătim pentru o lume reală.

Articol scris de:
Un fost copil timid și fricos, o mamă a unui copil cândva timid, o femeie care nu știa să spună ”nu”,
Felicia Stangu